Manifestul internațional anarhic împotriva războiului

(publicat în revista Volontà, 20/03/1915)

Europa este în flăcări; douasprezece milioane de oameni sunt implicați în cel mai teribil măcel din istorie: milioane de femei și copii în lacrimi; viața economică, morală și intelectuală a șapte mari națiuni este întreruptă în mod brutal; iar amenințarea devine pe zi ce trece mai presantă, odată cu noile complicații militare.

Acesta este teribilul, angoasatul și odiosul spectacol oferit de către lumea civilizată. Dar nu este un spectacol suprinzător, cel puțin nu pentru anarhiști; deoarece pentru ei nu a existat și nu există vreun dubiu (iar evenimentele teribile din această perioadă întăresc această convingere) că războiul este pregătit în mod permanent de către sistemul social prezent. Conflictul militar, restrâns ori extins, colonial ori european, este consecința naturală, rezultatul inevitabil și fatal al unei societăți bazată pe exploatarea muncitorilor, care se sprijină pe sălbatica luptă de clasă și care constrânge muncitorii să se supună dominației unei minorități de paraziți ce dețin puterea atât politică cât și economică.

Războiul era inevitabil. Oriunde acesta era conceput, trebuia să și apară. Nu zadarnică a fost, timp de jumătate de secol, o intensă pregătire a celor mai teribile armamente și o creștere permanentă a bilanțului cu morți. Nu așa muncesc popoarele pentru construirea păcii. Nu cu perfecționarea constantă a armelor și în concentrarea spiritelor și a dorințelor tuturor către cea mai bună organizare a aparatului militar. Așadar e stupid și pueril, după ce au fost multiplicate cauzele și ocaziile conflictului, a se dori atribuirea responsabilității unui guvern sau altuia. Nicio diferență nu poate fi făcută între război ofensiv și război defensiv.

În conflictul actual, guvernele din Berlin și Viena au încercat să se justifice prin documente nu mai puțin autentice decât cele ale guvernelor din Paris, Londra și Petrograd. Fiecare încearcă din răsputeri să prezinte cele mai incontestabile și decisive documente cu scopul de a stabili veridicitatea propriilor declarații și de a se prezenta ca niște imaculați apărători ai dreptului și libertății, ca niște campioni ai civilizației.

Civilizație? Cine o reprezintă cu adevărat în acest moment? Oare Statul german cu al său grozav militarism și care este atât de puternic încât a înăbușit orice tentativă de revoltă? Este oare Guvernul rus pentru care cnutul, eșafodul și Siberia sunt singurele mijloace de persuasiune? Este oare Guvernul Francez cu-al său Biribi1, cu sângeroasele cuceriri în Tonkin, Madagascar și Maroc, și cu înrolarea obligatorie a trupelor negre? E oare Franța care încarcerează ani întregi tovarăși care au singura vină aceea de a fi scris ori de a fi vorbit împotriva războiului? Este oare Statul englez care exploatează, dezbină și oprimă popoarele din Imperiul său Colonial? Nu: niciunul din acești beligeranți nu este capabil să invoce numele civilizației ori să se declare în stare de legitimă apărare.

Adevărul este că la originea războaielor, atât a celui actual care îmbibă cu sânge uman teritoriile Europei, cât și a celor dinainte, se află existența statului, adică forma politică a privilegiului. Statul este susținut prin forța militară; se dezvoltă prin folosirea acestei forțe; tot pe forța militară statul, în mod logic, se bizuie pentru a-și menține omnipotența. Oricare ar fi forma pe care o asumă, statul nu este altceva decât opresiune organizată în beneficiul minorităților privilegiate.

Conflictul din zilele noastre ilustrează acest fapt în modul cel mai convingător. Toate formele pe care le poate lua statul sunt înrolate în acest război. Absolutismul cu Rusia, absolutismul îndulcit de instituțiile parlamentare cu Germania, statul care guvernează popoare de diferite rase cu Austria, regimul constituțional democratic cu Anglia și regimul republican democratic cu Franța. Tragedia popoarelor, care erau profund atașate de pace, constă în faptul că pentru a evita războiul s-au încrezut în stat și-n diplomaticii mârșavi, în democrație și-n partidele politice (inclusiv în partidele de opoziție precum partidul Socialist Parlamentar). Această încredere a fost trădată în mod deliberat și așa continuă să fie în momentul în care guvernele, cu ajutorul propriilor ziare, conving respectivele popoare că acest război este un război de eliberare.

Noi suntem în modul cel mai determinat împotriva oricărui război între popoare; iar în țările neutre precum Italia, unde guvernele încearcă să arunce carnea poporului în cuptorul războiului, tovarășii noștri au fost și vor fi întotdeauna cei mai înverșunați opozitori ai războiului. Datoria anarhiștilor în această tragedie, oricare ar fi locul ori situația în care se află, este de a continua să declare faptul că nu există decât un singur război de eliberare: acela care în orice țară este susținut de către asupriți împotriva asupritorilor, de către exploatați împotriva exploatatorilor. Datoria noastră este de a încuraja sclavii să se revolte împotriva stăpânilor lor.

Acțiunea și propaganda anarhică trebuie în mod constant și tenace să aibă ca țintă slăbirea și disoluția statelor, cultivarea spiritului de revoltă și suscitarea nemulțumirii în popoare și soldați. Tuturor soldaților și țărilor care cred că luptă pentru justiție și libertate, noi trebuie să declarăm că eroismul și valoarea lor vor folosi doar la răspândirea urii, tiraniei, sărăciei. Muncitorilor din fabrici și mine trebuie să repetăm că puștile pe care le au în mâini vor fi folosite împotriva lor în zilele de grevă sau de revoltă iar mai târziu vor fi din nou folosite împotriva lor pentru a-i obliga să îndure și să continue sub exploatarea capitalistă; muncitorilor de pe câmp trebuie să demonstrăm că după război ei vor fi din nou obligați să tragă sub jug, să continue cultivarea pământului stăpânilor lor și să-i hrănească pe cei bogați; tuturor proscrișilor să spunem că ei nu trebuie să se despartă de armele lor până când nu și-au reglat conturile cu proprii asupritori și până când nu au intrat în posesul terenurilor, minelor și fabricilor. Să arătăm mamelor, nevestelor și fiicelor, victime a nenumărate lipsuri și greutăți, cine sunt adevărații și realii responsabili pentru masacrul propriilor fii, bărbați și tați.

Trebuie să profităm de toate mișcările de revoltă și de toate nemulțumirile pentru alimentarea insurecției și organizarea revoluției pe care o urmărim cu scopul de a pune capăt tuturor relelor din societate. Să nu ne lăsăm descurajați. Nici măcar în fața unei calamități precum acest război.

Ba chiar în perioade tulburi precum aceasta, în care mii și mii de oameni își dau eroic viața pentru o idee, noi trebuie să arătăm acestor oameni generositatea, măreția și frumusețea idealului Anarhic: justiția socială realizată prin libera organizare a producătorilor; războiul și militarismul alungate pentru totdeauna; iar libertatea completă și victorioasă prin abolirea statului și a organelor sale de distrugere.

Londra, Martie 1915

Leonard D. Abbott, Alexander Berkman, L. Bertoni, L. Bersani, G. Bernard, G. Barrett, A. Bernardo, E. Boudot, A. Calzitta, Joseph J. Cohen, Henry Combes, Nestor Ciele van Diepen, F.W. Dunn, Ch. Frigerio, Emma Goldman, V. Garcia, Hippolyte Havel, T.H. Keel, Harry Kelly, J. Lemaire, E. Malatesta, H. Marquez, F. Domela Nieuwenhuis, Noel Paravich, E. Recchioni, G. Rijnders, I. Rochtchine, A. Savioli, A. Schapiro, William Shatoff, V.J.C. Schermerhorn, C. Trombetti, P. Vallina, G. Vignati, Liliam G. Woolf, S. Yanowsky.

1‘Biribi’, termen informal care indica un ansamblu de structuri de detentie stabilite în coloniile franceze din nordul Africii, care avea rolul de a închide militarii indisciplinati din cadrul armatei franceze. (https://fr.wikipedia.org/wiki/Bagne_de_Biribi )

Pentru Balcani ai solidarității și ai luptei!

Books – Enough is Enough! – declarație comună a participanților celei de a 12-a ediție a Târgului Anarhist de Carte din Balcani –

Între 28 și 30 septembrie 2018, numeroase persoane și colective care fac parte din mișcarea anarhistă și anti-autoritară din Balcani (și nu numai) s-au adunat la Novi Sad pentru cea de-a 12-a ediție a Târgului Anarhist de Carte din Balcani. Venind din toată regiunea, vorbim mai multe limbi: sârbo-croată, maghiară, română, slovenă, macedoneană, bulgară, albaneză, greacă și altele. Având în vedere originile noastre eterogene, adunarea a confirmat faptul că unicul limbaj pe care îl împărtășim cu toții este cel al luptei și al solidarității.

În timpul zilelor pe care le-am petrecut împreună, am împărtășit multe dintre experiențele luptelor noastre, ne-am împrospătat și verificat analizele și am formulat propuneri concrete pentru viitorul luptelor noastre. Am reușit astfel să recunoaștem niște tipare comune care se află  în prim-planul strategiilor politice ale clasei conducătoare de peste tot din regiune. Aceasta se folosește din nou de naționalism ca de o unealtă, pentru a sădi dezbinarea, pentru a facilita atacul asupra celor oprimați și, în același timp, creează un fals adversar sub forma naționalismului populist care pretinde că se opune impactului cu adevărat distrugător al ofensivei capitaliste, când, de fapt, acesta doar furnizează capitalului global oportunități sângeroase pentru restructurarea sa.

Continue reading “Pentru Balcani ai solidarității și ai luptei!”

Afganistan după 17 ani

we bring you hell

Mohammed Ismail Qasimyar, un membru al Consiliului de Pace din Afghanistan, se întreabă cum se poate ca forțele Statelor Unite și Nato – al căror număr a ajuns și la 150 000 de oameni luptând alături de alte sute de mii de trupe afgane – au fost incapabile să înfrângă zeci de mii de talibani. „Ori n-au vrut ori n-au putut”. Acum el bănuiește că Statele Unite împreună cu aliatul Pakistan intenționat au creat o situație de haos în Afganistan pentru a justifica prezența prelungită a forțelor străine – care acum ajung la aproape 15000 oameni – cu scopul de a folosi țara ca un post de spionaj față de Iran, Rusia și China. „Pentru noi au făcut un iad, nu un paradis” declară Quasimayar. (fragment sursa articol, AP )

armata, militarii și sinuciderea

Un articol din iulie 2017 pe CNN anunța rezultatele unui studiu conform căruia „o tentativă de sinucidere într-o unitate militară poate duce la alte tentative”.

Un fapt (re)cunoscut: „rata tentativelor de sinucidere între soldații americani a crescut substanțial în timpul războaielor din Iraq și Afganistan”.

Mai mult, același articol din CNN  (citând Sistemul de sănătate militară din SUA) spune că „aproape 20% din cazurile de sinucideri din Statele Unite în fiecare an sunt militari veterani”… (sursa CNN )

 

pentru o zi de rezistență simultană, fără frontiere, 10 decembrie 2018, împotriva întăririi capitalismului și societății autoritare

 

            Peste tot în lume, sub pretextul datoriilor statelor, puterea continuă să sporească inegalitățile între cei mai bogați și cei mai săraci și să distrugă planeta.

Peste tot în lume, acest declin al drepturilor noastre și această distrugere a vieții sunt însoțite de o amplificare a supravegherii și represiunii împotriva tuturor celor care se opun.

Peste tot în lume, puterea încearcă să divizeze, să domnească mai ușor prin deturnarea furiei spre migranți, pe care îi trece drept principalii vinovați ai nenorocirii celor oprimați.

Peste tot în lume, continuă să crească fascismul, ultimul stadiu al capitalismului, paroxismul societății autoritare, gata să-și elimine adversarii și pe toți cei pe care-i urăște.

Peste tot în lume, puterea pretinde a fi legitimă, sub pretextul legilor pe care le scrie pentru a-și menține și a-și consolida poziția, și al alegerilor periodice, care nu sunt democratice, fiind un produs al fabricării de opinie de către mass-media deținute de clasa conducătoare.

Peste tot în lume, puterea își uzurpează poziția și ne fură viețile.

Spre deosebire de clasele oprimate ale secolului al XIX-lea, când au început să se organizeze la nivel internațional și să se revolte, acum ne confruntăm cu două probleme noi, pe lângă cele anterioare: cursa tehnologică contra cronometru, în fața unei puteri care continuă să se întărească prin mijloace noi de monitorizare și de represiune, care amintește de operele profetice ale lui Orwell și Huxley, și cursa ecologică contra cronometru, în fața unui capitalism care, pe lângă exploatarea noastră, ajunge acum într-o etapă în care distrugerea Pământului va fi în curând ireversibilă.

Așa că nu mai putem aștepta. Nu ne mai putem limita să luptăm fiecare pe partea lui, fiecare în interiorul graniţelor sale, fiecare în cadrul luptelor sale specifice pe tot felul de subiecte, fiecare cu diferitele sale moduri de a gândi și de a acționa.

Devine urgentă convergenţa rezistențelor, o zi pe lună, începând cu 10 decembrie 2018 și ulterior la fiecare 10 a fiecărei luni, în același timp, peste tot în lume, în paralel cu luptele noastre locale cotidiene.

Propunem o acțiune lunară simultană împotriva întăririi capitalismului și a societății autoritare. O zi pe lună, pentru a reaminti tuturor că această luptă este globală. O zi pe lună, pentru a evoca urgența de a ne mobiliza pretutindeni și de a pune capăt puterii și exploatării. O zi pe lună, pentru a începe o numărătoare inversă, pentru a ne recâștiga încrederea în noi, pentru a deveni mai numeroși și a pregăti împreună sfârșitul societății autoritare și capitalismului.

Cea de-a zecea zi a fiecărei luni este prima zi de două cifre, ca o schimbare de epocă, timp, maturitate. Pentru că trebuie să lăsăm în urmă preistoria politică și economică a omenirii, înainte de a fi prea târziu.

Dintre noi, nici un șef, nici un manager, nici un management al uniunii, nici un birou al unui partid, nici un om providențial, nici un avangardist luminat: propunem doar o zi de convergență globală pe lună, dar nu vrem să direcționăm sau să coordonăm nimic. Doar să dăm un impuls inițial, cu acest text și cu faptele care vor urma.

Noi nu propunem nici o procedură de urmat, un mod de a face lucrurile, un cadru precis al acțiunilor noastre în acea zi: fiecare să lupte așa cum consideră potrivit, acolo unde este, și să țintească ceea ce pare important pentru el. Mergând pe stradă în aceeași zi, peste tot în lume, este deja ceva important, chiar dacă vorbim și ne pregătim pentru următoarele locuri de ocupare, terenuri, fabrici și multe altele, dacă doriți.

Toată lumea trebuie să-și imagineze cum să reziste în acea zi și să ne anunțe, eventual, cu fotografii sau clipuri video, prin mijloacele noastre gratuite și auto-gestionate din întreaga lume, cum ar fi indymedias, de exemplu.

Toată lumea trebuie să traducă acest mesaj în alte limbi și să îl difuzeze, pe Internet și chiar pe zidurile orașelor, astfel încât la fiecare zi de 10 din lună, să fim mereu mai hotărâți.

Nimeni nu ne va elibera, ci doar noi pe noi înșine: depinde de noi să ne luăm viețile în mâini cât mai curând posibil.

Puterea nu trebuie să fie cucerită, ea trebuie distrusă.

Anarhiști, libertari, anarho-sindicaliști, autonomi și antiautoritari din mai multe regiuni ale lumii (Grecia, Franța, Argentina, Spania, Algeria, Italia, Mexic, Belgia, Canada, Germania, România …)

sursa: Sabordons le G20 (pagina fb)

statul în război. intro

„Conflictul armat, restrâns ori extins, colonial sau european, este consecința naturală, rezultatul inevitabil și fatal al unei societăți fondată pe exploatarea muncitorilor, care se sprijină pe lupta sălbatică dintre clasele sociale, și care constrânge muncitorii să se supună autorității unei minorități de paraziți ce dețin atât puterea politică cât și cea economică. (…)

„Statul a fost creat prin forța militară, s-a dezvoltat prin folosirea forței militare, și pe aceeași forță militară se va sprijini pentru a-și păstra omnipotența. Orice formă ar lua, Statul nu e altceva decât oprimare organizată în avantajul unei minorităi privilegiate”.

(din Manifestul Anarhist Internațional împotriva războiului, versiunea integrală a textului în engleză, aici )